Intotdeauna am fost fascinat de ceea ce este uitat, abandonat, aruncat sau consumat, de locurile si obiectele care ramin sau sint lasate in urma. Aceasta idee de permanenta impermanenta mi se pare definitorie. Totul se schimba, imbatrineste, se imbolnaveste si moare dar apoi cumva si intr-un mod diferit renaste – acesta este poate unicul mod de a renega moartea si decaderea. Undeva intre natura si om se afla obiectele facute de el, simboluri ale conditiei noastre sociale. Si prin toata aceasta aventura intre spatii si obiecte am aflat despre drama, istoria si aspiratia omenirii. In casele goale si parasite, in zidurile surpate, in chenarele usilor, sau in ruginitele semne si inscriptii, in vitrinele sparte si prafuite am vazut maretia lucrurilor pe care omul le-a creat si le-a lasat in urma. Si in spiritul lor ascuns, in vitalitatea acestor spatii parasite, am vazut bogatia si saracia, speranta si amaraciuna, bucuria si tristetea. Patina, lustrul si uitarea activitatii umane ma fascineaza, ma bintuie si continua sa fie pentru mine cea mai mare sursa de inspiratie.